Cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale, Asociația Vasiliada dăruiește atât persoanelor singure, cât și familiilor defavorizate pachete cu alimente de bază, dar și alimente specifice acestei sărbători. Se desfășoară anual, cu sprijinul TVR Craiova – partener media, a firmelor private, persoanelor fizice, instituții de educație.
Proiectul „Toți la masă” a fost demarat în decembrie 2019, din inițiativa Înaltpreasfințitului Parinte Mitropolit Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Craiovei. În cadrul proiectului, săptămânal, aproximativ 900 de bătrâni și alte persoane nevoiașe primesc hrană caldă, prin implicarea tuturor parohiilor din Municipiul Craiova.
Prin sprijinul partenerilor Hinsehen und Helfen din Germania, Asociatia Vasiliada sprijină anual peste 450 de persoane dezavantajate din Craiova și județul Dolj, persoane aflate în grija Asociației, sprijin constând în pachete cu alimente, produse de igienă și cadouri pentru copii. De asemenea, beneficiarii Centrului Social de Urgență pentru Persoane fără Adăpost ,,Sf. Vasile” au primit alimente, produse de igienă personală și produse de curațenie. Această campanie se desfășoară anual.
750 de copii din județele Dolj și Gorj, majoritatea din mediul rural, au primit kituri cu rechizite școlare provenite din donații și sponsorizări, în cadrul campaniei sociale „Am ghiozdan! Merg la școală”. Campania a fost inițiată de Asociația Vasiliada și susținută de TVR Craiova.
Primul eveniment de fundraising comunitar din Craiova – Semimaratonul Craiovei organizat pe 4 noiembrie 2018 de Asociația Română a Tinerilor cu Inițiativă (ARTI), de atunci organizându-se anual. Evenimentele sportive de strângere de fonduri sudează comunitățile și le oferă oamenilor ocazia să facă parte din schimbarea pe care și-o doresc. Oamenii au început să aducă schimbarea pozitivă în comunitățile lor prin sport.